Rețetă mici
Ingrediente
- 300 g carne de vită (partea de la gât)
- 150 g carne de porc (pulpă sau ceafă)
- 50 g. seu de vită
- cimbru
- usturoi
- piper
- sare
Mod de preparare
Acest preparat cere ca tocătura, pentru frăgezire, să stea la gheață 6-12 ore. Carnea se trece de 4-5 ori prin mașina de tocat, se adaugă sarea și piperul, se frământă foarte bine și se pune la frigider.
Înainte de a-i prepara, la compoziție se adaugă usturoi pisat sau zeama de la mujdeiul de usturoi (după gust), o jumătate linguriță de bicarbonat de sodiu, o linguriță de frunze de cimbru uscate și trecute prin sită. Toate acestea se amestecă și se frământă bine. Cu mâna udată se ia din tocătură și se formează mititei care se așează pe planșeta de carne. Separat se încinge grătarul, se unge cu o bucățică de seu netopit, se pun mititeii și se frig pe toate părțile foarte bine. Se servesc fierbinți cu sare sau muștar.